duminică, 14 decembrie 2014

Mantuirea este o fapta a libertatii si a dragostei - Parintele Arsenie Boca (1910 - 1989)

"O alta taina a lui Dumnezeu e si aceasta:
Nu pedepseste toata rautatea tuturor, aici, si numaidecat; precum nici nu slaveste bunatatea tuturor, aici, si numaidecat.
Daca ar face asa, atunci si oamenii ar face binele de frica; mantuirea ar fi de sila, iar nu o fapta a libertatii si a dragostei."

miercuri, 12 noiembrie 2014

Rugaciune catre Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

Sfinte Mare Mucenice, cel care ai vieţuit după vrednicia numelui tău – că luând pe umeri Crucea lui Hristos, bine ai lucrat pământul cel înţelenit de înşelarea diavolească – stând în slavă înaintea Scaunului Celui Ce le stăpâneşte pe toate,    fă-te acum mijlocitor osârdnic nouă, nevrednicilor – şi îngrădeşte-ne cu rugăciunile tale. Fii izbăvitor al celor robiţi de păcate, ocrotitor al săracilor, doctor al bolnavilor, îndrumător al celor rătăciţi în întunericul acestei lumi. Izbăveşte-ne, ca un milostiv, din toată nevoia, alungând tulburarea păcatelor şi a primejdiilor de multe feluri şi ne învredniceşte, pentru rugăciunile tale, să fim şi noi buni cultivatori ai pământului fiinţei noastre. Amin!

marți, 11 noiembrie 2014

Rugaciune puternica - Arsenie Boca


Rugaciune:
"Iarta-ma, Doamne:
-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!
-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
-pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinita, Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!
Iti multumesc, Doamne:
-pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
-pentru tot ce prin harul Tau am inteles!
-pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!
-pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!
-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
-pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!
-pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
-pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!
-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale divine!
Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbandu-se prin casa mea imi va lua toate grijile si va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele în Numele lui Iisus,
Amin!"
PREOT ILARION ARGATU
(1913 - 1999)

Rugaciune catre Sfantul Parinte Arsenie Boca

Este o rugaciune grabnic ajutatoare pentru cei care se afla in grele suferinte, in mari dureri, mahniri si boli. Rugaciunea se citeste cu multa credinta si nadejde ca Bunul Dumnezeu se va milostivi si ne va ajuta avandu-l ca mijlocitor pe parintele nostru drag Arsenie Boca.

Sfinte Preacuvioase Parinte Arsenie, indreptator al sufletelor noastre si tamaduitorul bolilor sufletesti si trupesti, ca cel ce ai impodobit cu adanc de cunoastere a fapturii omenesti, te rugam in vreme de durere si mahnire, cauta cu mila spre noi pacatosii fiii tai si mijloceste catre Preabunul nostru Mantuitor, iertare de pacate si vindecare de toata neputinta.

Parinte Sfinte care ai mare indrazneala in fata Tronului Ceresc, te chemam cu amare lacrimi, dar cu nadejde ca cele spre vindecare sufleteasca si trupeasca, spre mantuire si sfintire, le vom dobandi prin tine, cel ce ne-ai incredintat prin aceste cuvinte:” Eu ma duc, dar de acolo de unde voi fi, am sa va ajut mai mult ca si pana acum”.

Dupa cum in viata pe cei aflati in mari necazuri si suferinte cumplite ii tamaduiai indata, asa si acum pe noi cei pacatosi, insa chemati cu dragoste la mormantul tau incununat cu har ceresc si flori, ne primeste si ne mangaie, sfant si bun Parinte. Ne scoate din negura pacatelor si a patimilor. Daruieste-ne binecuvantarea ca sa purtam crucea vietii spre inviere si luminare desavarsita.

Doctor si tamaduitor de orice suferinta, te rugam, vindeca- ne pe noi, fiii tai si pe cei ce ii aducem in lacrimi si rugaciuni la crucea sfanta a mormantului tau, izvorator de pace, har si binecuvantarea ta de bun si sfant Parinte, iti multumim si te rugam sa ne fii mereu aproape cu rugaciunea si ajutorul ce ni-le aduci din Cerul Sfant spre slava marelui si minunatului nostru Dumnezeu si spre a sufletelor noastre mantuire. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale Sfantului Parintelui nostru Arsenie, miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin